Prim marcă majoritatea consumatorilor înţeleg o denumire asociată unui produs sau unei categorii de produse. Denumirea poate fi a unei companii (Pepsi, Coca Cola, Dacia) sau a unui produs (Ursus, Bergenbier) şi poate fi asociată cu un logo (un însemn vizual distinctiv) sau un sunet (melodie) unic(ă).

Marca, sau brand pe englezeşte, are ca definiţie de dicţionar: MÁRCĂ¹, mărci, s.f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaște etc. ♦ Tip, model, inscripție (care indică sursa) de fabricație. ♦ (Înv.) Stemă; blazon, emblemă. ♢ Loc. adj. (despre oameni) de seamă; marcant, distins. 2. Fisă de metal cu număr de ordine, cu care lucrătorii își dovedesc prezența la lucru sau pe care o lasă în schimbul uneltelor primite. 3. Piatră sau bucată de șină vopsită în alb, așezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie, pentru a indica ramificația liniei ferate și locul până unde pot înainta vehiculele fără pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trăsătură specifică, însușire caracteristică; particularitate. – Din ngr. márka, fr. marque. Cf. germ. M a r k e.

Cu alte cuvinte, marca se aplică şi acelui semn distinctiv ce ne reprezintă pe noi, ca indivizi şi/sau grup. Fiecare o are, indiferent dacă o ştie sau nu, şi este formată din trăsăturile caracteristice care ies în evidenţă. Adică primul lucru care şi-l amintesc oamenii cînd vine vorba despre cineva.

Nu vreau să scriu despre marca ca însemn al unui produs sau altul, ci mai degrabă despre marca personală sau de grup. Vreau să scriu despre construcţia unei mărci şi modul în care vă implică pe fiecare dintre voi.

În momentul în care eşti în stare să construieşti propria marcă, atunci cînd ştii să te vinzi pe tine însuţi cu succes (nu te gîndi la prostii, este vorba de imaginea pe care o văd cei din jurul tău despre tine) totul devine mult mai uşor. Din acel moment este banal să vinzi orice altă marcă. Cei mai buni vînzători sînt aceia care cred în propriul produs, aşa că nu poţi să te „vinzi” dacă nu crezi în tine. Începe cu începutul: cunoaşte-te pe tine, crede în imaginea pe care vrei să o impui. Toată lumea caută să se reinventeze pe sine, însă nu toţi au succes. Cel mai simplu exemplu: cînd ieşi la agăţat cauţi să te dai bine pe lîngă persoanele de sex opus. Fii cinstit: cîte din tentativele de agăţat de pînă acum ţi-au ieşit din prima? 5-10%? Apoi, pe măsură ce relaţia continuă, cauţi să te reinventezi ca să cîştigi teren spre destinaţia finală: patul, sau oriunde se nimereşte. Reuşita se măsoară în rapiditatea cu care ajungi la destinaţie, dar şi în numărul de drumuri.

Nici în afaceri nu este ceva deosebit, de fapt toate domeniile de activitate au cîteva puncte comune. Crearea unei mărci personale este unul dintre ele. Am întîlnit mai demult o descriere a succesului care se apropie de perfecţiune: succesul este ca şi graviditatea, toată lumea te felicită dar nimeni nu ştie de cîte ori ai fost futut ca să ajungi acolo. E un cuvînt cam dur, nu-i aşa? Dar în contextul de faţă nu prea poate fi înlocuit cu altceva, nu mai are aceeaşi savoare. Nici succesul, şi nici definiţia lui. Cei care au ajuns pe culmile succesului trudind de zor ştiu despre ce e vorba.

Unii se pot reinventa foarte bine, alţii (aproape) deloc. De ce? Factorul esenţial este adaptarea. Schimbarea imaginii proprii ţine de schimbarea atitudinii, în primul rînd către sine, apoi către toată lumea din jurul tău. Poţi să o faci? Dacă răspunzi cu un da hotărît înseamnă că eşti deja un om de succes şi tot universul cunoscut a auzit deja de tine, altfel este o minciună. Dacă răspunzi cu un poate (timid sau ferm, ţipat sau spus cu jumătate de gură) înseamnă că ai făcut deja primii paşi spre succes. Atingerea acelui ţel depinde în întregime de inteligenţa ta şi de voinţa de care dai dovadă. Combinaţia celor doi termeni a dat naşterii termenului de inteligenţă emoţională, adică capacităţea de a dialoga cu eşecurile şi refuzurile proprii, de a continua în calea spre succes în ciuda lor. Învaţă de la cei din jurul tău: lumea e plină de posibili oameni de succes, însă 99% au fost învinşi de eşecuri şi deziluzii. Ei s-au limitat la mediocritate atunci cînd puteau face ceva constructiv cu viaţa lor. Singurul lucru bun pe care, totuşi, îl fac, este că dau generaţiilor următoare o şansă de a exista şi de a se dezvolta.

Puteţi spune că unii nu au avut de ales. Eu vă spun că oamenii sînt liberi doar în măsura programării lor (a modului de gîndire). Indiferent de condiţia socială, modul de a privi lumea din jurul tău şi relaţia ta cu ea este esenţial, unic pentru fiecare.

Nu se pune problema lipsei unei mărci personale, ci de a construi acea marcă (imagine) pe care ţi-o doreşti. Istoria e plină cu judecăţi ale colectivităţii despre indivizii care o compun, iar acţiunile lor ulterioare au confirmat sau infirmat acele judecăţi. Oamenilor le place să vorbească, să ducă bîrfa mai departe, aşa că bazează-te pe ei. Însă, în primul rînd bazează-te pe tine însuţi. Oricîte planuri ţi-ai face, oricîte idei bune sau chiar excelente ai, dacă nu le pui în practică le ai degeaba. Doar propriile acţiuni fac diferenţa între un labagiu şi un Don Juan sau un Casanova. Scuze, rămăsesem la ideea de mai devreme, definiţia succesului şi aplicarea ei universală. Revenind la subiect: doar propriile acţiuni fac diferenţa dintre un om de succes şi un necunoscut în mulţime. Tu ce eşti?

De ce marca românească? Pentru că, totuşi, sîntem români, iar marca poporului nostru e suma imaginii oamenilor ei. O afectăm şi ne afectează. Marca românească ne este foarte defavorabilă (istoric şi educaţional): în ciuda unor valori nete care chiar au făcut diferenţa de-a lungul timpului în diverse ramuri (ştiinţă: Aurel Vlaicu, Henry Coandă, sport: Nadia Comaneci, Ilie Năstar, medicină: Jean Louis Pasteur), tot nişte europeni (balcanici) de lumea a treia am rămas pentru mulţi. În ultimii ani am exportat muncă manuală, cerşetori şi hoţi în toată Europa, am exportat valori şi oameni harnici care ajută la dezvoltarea ştiinţei şi economiei altora, iar politicienii români (încă) consideră că avem nevoie de reclame pe la televiziuni străine pentru a ne îmbunătăţi marca de ţară. Voinţă există, cu siguranţă, valoarea oamenilor la fel, însă organizarea lor este ca şi inexistentă.

Concluzia e simplă: s-a pierdut încrederea în români şi România. Nu de către străini, pentru că ei nu contează prea tare, ci de către românii înşişi. Sau, ce puţin, o mare parte dintre ei.

Întrebarea mea, valabilă pentru toţi şi fiecare dintre voi: ce-o să faci în legătură cu asta? Crezi că eşti în măsură să schimbi lumea din jurul tău în mai bine sau ştii deja că poţi să o faci? Vrei?