Discutam zilele trecute cu un prieten despre domeniile de internet și am ajuns să discutăm despre unul dintre domeniile pe care le-am cumpărat mai demult. E încă inactiv, dar se dorește ca în viitor să conțină informații despre istoria și modul de viață al țiganilor, despre interacțiunea lor cu populația majoritară din România.

În scurt timp discuția a luat o altă turnură: de ce țigani și de ce nu rromi? I-am spus că a pus întrebarea pe dos: de ce rromi și nu țigani? Termenul de „rrom” (romanes) este folosit în vorbirea curentă de cîțiva ani, în schimb termenul de țigani se folosește de cel puțin două secole. Oare să fi greșit generații întregi și doar noi ne-am trezit peste noapte că sîntem mai deștepți decît ei? Mă îndoiesc. Nu e decît o promovare care nu aduce nimic bun românilor.

Dacă ar fi să-l citez pe regretatul George Pruteanu, cuvîntul „rom” e de origine țigănească și înseamnă „om, persoană”. Vocabula nu a apărut după 1989 ci, vizibil, după Primul Război Mondial (în perioada interbelică au existat organizații și publicații care foloseau, în denumire, cuvîntul rom, în paralel cu altele care-l foloseau pe cel tradițional, țigan). Motivația de atunci era foarte similară cu cea invocată după 1990: încercarea de scoatere a etniei de sub incidența conotațiilor peiorative (în vocabularul unora dintre români) ale cuvîntului țigan.

Prima atestare documentară a existenței unor comunități de țigani este din anul 1068 în timpul Imperiului Bizantin. Å¢iganii au fost denumți în diferite feluri de popoarele cu care au intrat în contact: "arami" (armean, păgîn), "faraontseg" (gloata), "bohemien" (din Boemia), "tartares" (tatar), "gypsy" (egiptean), "saracin" (arab), "athinganoi" (țigan) și din motive evidente: denumirile provin de la denumirile popoarelor cu care au intrat în contact și pe care le-au preluat mai departe, deși nu au făcut niciodată parte din popoarele respective. Astfel, "șatra" vine de la casta Kshatria (războinică), "țigan/zigeneur/zingaro" vine de la "athinganoi", secta religioasă grecescă recunoscută pentru activitatea de prezicere, "gypsy" vine de la "egyptian" cum și-au spus acum vreo 600 de ani pretinzînd ajutor ca fiind creștini egipteni aflați în pelerinaj, "yansser", cum sînt cunoscuti la New York, provine de la ienicer turc, cum s-au prezentat țiganii emigrați în America pe la 1900. În Germania numele cele mai folosite sunt Zigeuner și Sinti, în Franța s-a impus numele Gitanes, în limbile engleză Gipsy și spaniolă Gitano, în Danemarca, Suedia si Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tatari).

Despre locul de origine al țiganilor exista mai multe teorii: unii specialiști consideră că aceștia ar proveni din Egipt, în timp ce alții avansează ipoteza nord-vestului Indiei, în provincia Punjab. Este însă sigur că migrația țiganilor către Europa, alături de alte grupuri etnice orientale, s-a făcut treptat cu opriri prin Grecia, Bulgaria, Serbia, Å¢ara Românească, Moldova, Transilvania, dar și în vestul continentului. Astfel, începînd din secolul V, țiganii au migrat în Iran și Asia mediteraneeană, apoi în Imperiul bizantin în secolul IX, de unde au pătruns și în sud-estul și centrul Europei (secolele X – XIV) și în nordul Africii. În secolul XV au pătruns în Europa de vest (în special în peninsula Iberică), iar din secolul XIX în cele două Americi. Sînt semnalați în Å¢ările Române în secolul XIV, fie ca meșteșugari liberi (fierari, aurari, rudari, spoitori, căldărari, cîntăreți – în special lăutari, etc) organizați în șatre, fie ca robi (sclavi) boierești, domnești sau mânăstirești.

Limba țiganilor face parte din ramura indo-ariană a familiei de limbi indo-europene, fiind similară cu alte limbi indiene precum hindi.

Personal, nu pot fi de acord cu termenii de „rom”, „rrom”, „romanes” adresat țiganilor din două motive: primul este că întotdeauna am perceput denumirea de țigan ca fiind aceea a unei etnii, nu ca pe o insultă, iar al doilea motiv este că „rom” și variațiile lui se aseamănă prea mult cu denumirea curentă a poporului român (pentru că, la rîndul lor, românii au avut mai multe denumiri de-a lungul mileniilor: daci, traci, carpi, daco-romani, vlahi, valahi, termenul de român fiind original din perioada revoluției pașoptiste, adică cea din 1848 pentru necunoscători). Am întîlnit persoane care s-au plîns de discriminare pentru că folosesc termenul de țigan și nu îl accept pe cel de rrom, dar din punctul meu de vedere discriminarea este inversă: prea mulți oameni răspîndiți în toată lumea ajung să-i confunde pe români cu unii dintre țigani (fiecare pădure are și uscăturile ei, nu?) și să îi considere pe români în general ca ceva rău.

De asemenea, prefer să caut partea bună a etniei lor care au dat civilizației muzica lăutărească și muzicieni de excepție (Barbu Lăutaru, Grigoraș Dinicu, Romica Puceanu, Marcel Budală și mulți alții), actori (Jean Constantin, Åžtefan Bănică senior), scriitori (Anton Pann) recunoscuți și apreciați ca atare în ciuda originilor lor. Interacțiunea lor cu românii a dus la apariția unor opere literare, ca de exemplu „La țigănci” de Mircea Eliade sau „Å¢iganiada” de Ion Budai Deleanu.

În plus, nu cu mult timp în urmă am văzut un interviu la televizor cu un țigan florar și am rămas aproape impresionat de modul lui de gîndire: un om harnic, serios, foarte bun cunoscător al meseriei sale, iubitor de flori, dovedea o maturitate pe care nu am observat-o la mulți din "lumea bună". Dacă ar fi mai mulți ca și el România nu ar mai fi în rahatul ăsta de acum (adică o criză economică și politică care ne face de rîsul Europei).

Este mult mai greu să îi educi pe oameni și să le cîștigi respectul decît să le copiezi denumirea și să o folosești mai departe, dar cîștigurile sînt mult mai mari în cazul educației.