Cei care mă cunosc cît de cît știu că am obiceiul să plătesc ocazional taxa prostului. Adică, cu alte cuvinte, să iau bilete la loto, tragerea 6 din 49. Nu o fac decît ocazional, de obicei cînd sînt premii mai mari (de ordinul milioanelor de euro) și nu pun decît o singură variantă (sau, eventual, două, cînd mă mai roagă vreunul să pun o variantă pentru el/ea). Nu am sperat niciodată că aș putea cîștiga premiul ce mare, dar știu cu siguranță că dacă nu pun nici o variantă atunci cu siguranță va cîștiga altcineva în locul meu. Dar, dacă pun măcar o variantă atunci am o șansă infimă să cîștig. Așa spune statistica matematică... Partea proastă este că pînă și aplicarea statisticii matematice se face cam greu prin România noastră cea dragă și mult iubită.

Motivul care m-a făcut să scriu acest articol este cîștigul din această seară. Un vîlcean a cîștigat 40.176.609,00 lei, adică vreo 9 milioane de euro (din care, evident, se scad tot felul de taxe, începînd cu taxa de 20% ce se aplică pe jocurile de noroc).

Da, această seara s-a cîștigat... a fost un cîștig asteptat de toți cei care consideră că loteria română a început să sfideze probabilitatea matematică cu o precizie... matemarică. O observație empirică a extragerilor din ultimii ani ne spune că cele mai mari cîștiguri vin fie de sărbători, fie la alegeri. Ultimul cîștig mare (înainte de cel de azi) s-a luat cu ocazia alegerilor europarlamentare (care a coincis și cu o sărbătoare religioasă creștină: Rusaliile). În ultimele săptămîni mă așteptam ca premiul cel mare să se cîștige cu ocazia celor două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale, dar nu s-a întîmplat. Între Crăciun și anul nou nu există nici o extragere (cea de duminică s-a anulat), așa că, statistic, existau 50%-50% să iasă una din cele două variante (dacă se ia în considerare observația aia empirică). Ei bine, observația s-a dovedit valabilă încă o dată.

Ca și comparație cu o perioadă mai îndepărtată, în 1998 premiul cel mare se dădea aproape săptămînal (s-a cîștigat de 40 de ori din 51 de extrageri). Valorile cîștigate au fost relativ mici (comparativ cu cele de acum), dar erau utile pentru cei care le-au primit. Practic, în 1998 nu a existat lună fără cîștigător (iar în lunile iulie, august și noiembrie s-a cîștigat săptămînal). În 1999, din cele 52 de extrageri, premiul cel mare a fost cîștigat de 35 de ori. Începînd cu anul 2000 norocul jucatorilor la 6/49 a inceput sa scadă brusc: au avut loc 52 de extrageri, premiul ce mare a fost cîștigat doar de 14 ori. În 2001 s-a cîștigat doar de cinci ori, în 2002 de șapte ori, în 2003 de șase ori, în 2004 de șapte ori, iar în 2005 doar de șase ori. Puteți găsi mai multe informații despre extragerile din ultimii ani aici (nu vreau să le reiau).

Acum numărul de extrageri s-au dublat (de curînd s-a introdus în program extragerea de joi în plus față de cea de duminică), iar reportul a mai scăzut decît înainte de modificare, dar s-a păstrat la valori mari. Potrivit regulamentului privind organizarea și administrarea jocurilor loto, la capitolul V, art. 23 se precizează că minimum 40% din banii încasați intră în conturile Loteriei, minimum 40% intră în fondul de cîștiguri, iar 2% merg către un fond special al Loteriei. Faptul că din 52 de extrageri pe an (sau 104 mai recent) jucătorii cîștigă premiul cel mare doar de 5-6 ori, restul cîștigului fiind reportat, nu poate decît să-i bucure pe cei din conducerea Loteriei Române: conturile loteriei se umflă din ce în ce mai mult, atît din banii celor care joacă cît și din dobînda care se strînge din urma depozitelor bancare. Doar nu credeți că cei de la Loterie țin banii în vreun seif personal, nu? Îi țin la bancă, la Raiffeisen. Cu cît este mai lungă perioada depozitului și cu cît este mai mare valoare depozitată, cu atît crește și dobînda. Iar dobînda nu se regăsește nicăieri în suma de bani pe care o primește cîștigătorilor, le rămîne tot celor de la Loterie.

Numărul maxim de variante ce pot fi jucate la 6/49 este de 13.984.000, dar reprezentanții Loteriei Române pot afla din timp variantele pe care nu le-a jucat nimeni. Toate datele primite de la casele de joc sînt transmise electronic către sediul central și se prelucrează de către un calculator. Diferența dintre transmisia datelor și extragere este de cîteva ore (casele de joc se închid la ora 14 iar extragerea se face seara, în jurul orei 19), așa că se pot face orice manevre se doresc cu informațiile primite. Au existat cîteva scandaluri și acuzații de fraudare a rezultatelor, bazate pe dimensiunea și traiectoria bilelor extrase, dar pînă la urmă nu s-a luat nici o decizie de eliminare a posibilității de fraudare.

Aici intră în discuție teoria haosului, de care am pomenit și în titlu. Aceasta, denumită și teoria sistemelor complexe, este o ramură a matematicii și fizicii moderne care descrie comportamentul anumitor sisteme dinamice neliniare, acelor sisteme care prezintă fenomenul de instabilitate numit sensibilitate față de condițiile inițiale, motiv pentru care comportamentul lor pe termen relativ lung (deși se conformează legilor deterministe) este imprevizibil, adică aparent haotic (de unde și denumirea teoriei).

Cazul loteriei române este unul clasic în care se poate vedea cu ușurință că teoria haosului și probabilitatea matematică nu se pot pune în aplicare atunci cînd este în joc un cîștig constant de milioare de euro: oricît de haotică este mișcarea bilelor în urma loteriei, ele servesc anumitor interese (mai mult sau mai puțin obscure). Sînt curios să aflu cînd se vor dezvălui aceste interese și cîte capete vor cădea în acel moment.