Astăzi este Igantul, iar românii, conform tradiției, taie porcii. În cadrul credinței populare se crede că în noaptea de Ignat porcii visează că vor fi tăiați, așa că de la această dată nu se mai îngrașă, nu mai pun carne pe ei și nu mai mănîncă. Singura activitate permisă în această zi era tăierea porcului.

O credinta musceleană îndeamnă: „Chiar de n-ai tăia un porc, taie cel puțin o pasere: găină, rață, gîscă; ori înțeapă creasta la o găina neagra ca să dea sîngele, că așa e bine: să vezi sînge în ziua de Ignat, că numai atunci vei fi ferit de boale".

Există și obiceiul ca porcul tăiat să fie încălecat. Astfel, Ion Creangă mărturisește în „Amintiri din copilarie”: „La Crăciun, cînd tăia tata porcul, și-l pîrlia, și-l opăria, și-l învălia iute cu paie, de-l înădușii, ca să se poată rade mai frumos, eu încălecam pe porc deasupra paielor și făceam un chef de mii de lei". Tudor Pamfile menționează că „Prin unele părți se crede că dacă se dă copiilor cari se scapă, noaptea în pat cu udul, să mănînce coada porcului și vor scapa de această slăbiciune”.

Obiceiul este foarte vechi, aparent, Ignat fiind o divinitate solară, și a fost preluat de creștini oferindu-i și un nou patron: sfîntul Ignație Teoforul. Sacrificile porcine sînt comune atît indienilor și egiptenilor, cît și romanilor și geto-dacilor. Porcul și mistrețul apar deseori în vestigiile artistice descoperite în vechile teritorii ale tracilor, se poate presupune că la 20 Indrea geto-dacii aveau un ritual privind sacrificarea porcului iar obiceiul s-a păstrat de-a lungul mileniilor. Altfel nu se explică de ce, în toiul postului de Craciun, acestui animal i se face pomana care este mîncată de cei care participă la taiere. Chiar și denumirile zilei de 20 Indrea din calendarul popular (Ignatul Porcilor, Ignatul sau Inatoarea) se explică prin Heneti, atestat ca trib trac, nume ce se traduce prin „scufundare în apă; purificare; jertfă; (a)sfințire”, de unde limba romănă a mai păstrat cuvintele a înota, chindie, condei și a încondeia.

La români tăierea porcilor se face în mod tradițional azi, de obicei în zori, sau în ziua de Ajun, iar evenimentul este prilej de bucurie și petrecere. Obiectiv vorbind, nu este vorba de orgii sîngeroase (deși omorîtul porcului nu este pentru cei miloși sau slabi de inimă) ci de un prilej de reunire a comunităților de la sate, de celebrare a bunăstării, de urari de bine si asa mai departe.

Astfel, cu ocazia tăierii porcului se prăjeste carnea proaspătă, se mănîncă șoric, se destupă sticle de vin sau țuică, se cinstesc vecinii și ajutoarele la spintecare, se face pomana porcului cu bucăți de carne gătite, cu cîrnați proaspeți în vreme ce copiii se înghesuie la șoric și la jucat cu „bășica porcului” (în balonul făcut din vezica animalului se pun boabe de porumb și se zdrăngăne cît de multe se poate).

Uniunea Europeană din care facem parte în ultimii cîțiva ani are unele cerințe de modificare a acestor obiceiuri, mai ales din punctul de vedere al omorîrii animalului, dar pînă acum nu a prea avut succes prin satele românești unde tradiția a rămas intactă.