Kendo nu este creaÈ›ia unei singure persoane, tocmai din acest motiv este greu de stabilit o dată a fondării sale ca artă marÈ›ială. Kendo aÈ™a cum se practică acum există ca formă organizată de la începutul secolului XX.

Dovezi ale artei mînuirii sabiei în Japonia există încă din secolul al VII-lea era creÈ™tină. Tehnicile de scrimă s-au dezvoltat dramatic pe măsură ce arta creării de săbii s-a dezvoltat iar forma săbiilor s-a schimbat. Dezvoltarea tehnicilor meÈ™terilor făurari de săbii era ghidată de cererile războiului civil din acea perioadă tulbure. Chiar È™i cei care aparÈ›ineau clasei samurailor erau forÈ›aÈ›i să îÈ™i îmbunătăÈ›ească capacităÈ›ile de mînuire a sabiei ca metodă de protecÈ›ie. Cinci secole mai tîrziu, în timpul perioadei Kamakura (1185-1233), samuraii au inceput să dezvolte ca principale metode de antrenament în cadrul clanurilor călăritul, trasul cu arcul È™i mînuirea sabiei. Ele au evoluat sub influenÈ›a directă a Budismului Zen. Tot din Zen samuraii au preluat lipsa de griji faÈ›ă de propria persoană în timpul luptelor. DiferenÈ›a dintre viaÈ›ă È™i o moarte onorabilă în bătălie devenise iluzorie. Ei au fondat È™coli de predare a mînuirii sabiei care continuă tradiÈ›ia pînă în zilele noastre È™i formează baza stilului predat în dojo-uri.

În mult mai liniÈ™tita epocă Edo (1603-1867) shogunii din clanul Tokugawa, conducătorii militari ai Japoniei, i-au încurajat pe samurai să studieze artele marÈ›iale pentru a menÈ›ine pacea. În timpul acestei perioade È›inta artelor marÈ›iale s-a schimbat sub influenÈ›a Budismului È™i a Confucianismului care accentuau dezvoltarea unui caracter bun. Scopul studiului s-a modificat de la pregătirea corpului pentru cîmpul de bătălie la acela de a cultiva disciplina mentală. Înainte de mijlocul secolului al XIX-lea era creÈ™tină samuraii foloseau săbii reale (shinken) sau de lemn (bokken sau bokkuto) pentru a-È™i dezvolta îndemînarea, iar morÈ›ile accidentale sau rănirile grave se întîmplau în mod frecvent. Metodele de practică au modificat de asemenea bazele kendo-ului modern pe măsură ce săbiile È™i armurile grele folosite au fost modificate treptat la mijlocul erei Edo pentru a se ajunge la shinai, sau sabia de bambus, È™i bogu sau armura folosite în mod curent.

Numele pe care È™colile le-au preluat reflectă esenÈ›a gîndirii celor care le-au iniÈ›iat. Itto-Ryu (È™coala unei singure săbii) descrie concepÈ›ia fondatorului ei: toate tăierile îÈ™i au originea într-una singură, esenÈ›ială. Muto (È™coala fără sabie) creează subtilităÈ›i pronunÈ›ate: cel care i-a fost părinte, Yamaoka Tesshu, credea că „nu exista sabie în afara gîndirii”. Școala Munen Muso-ryu (fără intenÈ›ie, fără preconcepÈ›ie) exprimă o idee similară: esenÈ›a kendo-ului transcende procesul gîndirii conÈ™tiente.

Concepte ca mushin, sau „mintea goală” aÈ™a cum este trăită È™i transmisă de către practicanÈ›ii de Zen, sînt aptitudinile esenÈ›iale pentru un nivel înalt al unui practicant de kendo. Fudoshin, sau „mintea nemiÈ™cată”, este un atribut conceptual al zeităÈ›ii Fudo Myo-O, unul dintre cei cinci „regi al luminii” ai Budismului Shingon. Fudoshin implică faptul că practicanÈ›ii de kendo nu pot fi duÈ™i pe căi greÈ™ite de iluziile furiei, îndoielii, fricii sau surprizei ce apar în urma acÈ›iunilor oponentului. Astfel, în zilele de azi e posibil să pornim într-o căutare a iluminării spirituale asemănătoare aceleia urmate de către samuraii din vechime.

Kendo care a cîÈ™tigat recunoaÈ™tere socială È™i internaÈ›ională nu este arta marÈ›ială a Japoniei feudale, ci un sistem de antrenament fizic asemănător unui sport care cuprinde aspecte ale tradiÈ›iei spirituale tipice naÈ›iunii japoneze. Chiar dacă în zilele noastre kendo este privit ca un sport, partea care se ocupă de dezvoltarea mentală trebuie să fie considerat un aspect important.