Zilele acestea am auzit o expresie pe care nu o regăsesc în vorbirea curentă: amprenta de carbon, ca parte a campaniei „Amprenta de Carbon – Află cît risipești din viitorul tău”. În contextul în care am auzit-o era vorba despre amprenta de dioxid de carbon a fiecărei persoane, adică de cît dioxid de carbon risipește aceasta într-un an. Nu vreau să scriu neaparat despre campania asta, așa că vă las să aflați mai multe informații aici: http://www.generatiaverde.ro (dacă chiar vă interesează).

În schimb vreau să scriu despre isteria care este pe cale să cuprind o mare parte a civilizației umane. Oamenii de știință spun că în curînd clima se va schimba ireversibil din cauza emisiilor de dioxid de carbon, că temperatura globală este într-o continuă creștere, că speciile de animale și plante dispar în mod accelerat și că vor continua să dispară, că nivelul oceanelor și mările planetei va crește și că orașele de pe coaste sînt în pericol să dispară sub ape, că recoltele vor fi distruse de secetă. În mai puțin de 100 de luni, lupta de prevenire se va transforma într-o luptă de supraviețuire cu schimbările climatice susțin rapoartele și experții Comisiei Europene.

Semnalul de avertizare este clar, pericolul este evident, dar nu sînt în întregime de acord cu gravitatea pe care o atribuie unii problemei și, mai ales, cu reacțiile unora. La o privire mai realistă asupra istoriei planetei nu putem exclude faptul că au existat mai multe ere glaciare, foarte probabil precedate de ere de încălzire accentuată a climei, iar viața a continuat să existe. Unele specii au dispărut între timp, majoritatea s-au modificat în funcție de noul climat, dar viața în sine continuă să existe. Foarte probabil va continua să existe și peste 100, o mie sau un milion de ani de acum înainte, foarte probabil va continua să existe și dacă accest „accident” numit umanitate va dispare lăsînd în urmă loc de dezvoltare spre inteligență altor specii.

Într-o lume nebună, unii oameni au ajuns să calculeze inclusiv cît CO2 este emis de căutările pe Google, de exemplu, pierzîndu-se într-un șir imens de detalii care sînt irelevante pentru mulți. Chiar, cui îi pasă cît CO2 este generat de o căutare cu Google? Oricum, sînt mai mult de 200 de milioane de căutări pe rețea zilnic.

Amprenta de carbon poate fi exprimată în funcție de oricare ființă sau obiect care eliberează dioxid de carbon în atmosferă. Mari eliberatori de dioxid de carbon sînt hidrocentralele, termocentralele, alți consumatori industriali, dar și miliardele de autovehicule, bărci, vapoare, avioane existente. Marii eliberatori de dioxid de carbon sînt produsele civilizației tehnologice, deși nici mulțimea de ființe vii nu este cu mult mai prejos. Marea diferență între cele două este că cea de-a doua există în strînsă legătură cu masa vegetală, cele două reglîndu-se reciproc. În schimb produsele tehnologiei există doar în strinsă legătură cu materia primă, influențînd predominant negativ natura. Sîntem responsabili (direct sau indirect) pentru emisiile de gaze cu efect de seră pe care le producem zilnic atunci cînd ne încălzim casele, cînd circulăm cu mașina sau motocicleta, cînd zburăm cu avionul, cînd ne încărcăm telefonul mobil sau folosim computerul.

Din punctul meu de vedere, campaniile care promovează amprenta de carbon fac parte din factorii educativi care trebuie să deschidă ochii oamenilor spre realitatea înconjurătoare. Sau, ca să fiu mai precis, spre natura înconjurătoare. Reducerea emisiilor de dioxid de carbon sînt importante, dar mult mai important este felul actual de a fi al civilizației umane. Acum cea mare parte dintre oameni se comportă ca niște prădători, luînd ceea ce planeta și civilizația le pune la dispoziție, dar oferind mult prea puțin în schimb. Pot spune fără să greșesc prea mult că o mare parte din conexiunea pe care omenirea o are cu propria planetă s-a pierdut pe măsură ce conștienizarea locului printre celelalte ființe vii s-a estompat. Trăim într-o lume a betoanelor, iar asta le ia ochii la mulți. Trăim într-o lume informatizată, plină de unde, cabluri, calculatoare, televizoare, unii ajungînd să se piardă printre ele.

Două dintre practicile cele mai ușoare pe care le pot face oamenii este reciclarea și evitarea risipei. Nu necesită efort, nici energie, dar implică atenție și o oarecare educație. Dar educația este un element deficitar pentru prea mulți oameni... Alte practici sînt mai grele, dar ne sînt la îndemînă: refacerea pădurilor distruse necesită organizare și timp. Dar factorul cel mai greu de făcut, pare o adevărată misiune imposibilă, este realizarea unor tehnologii cît mai curate, nepoluante. Dar, foarte probabil, asta va rămîne în derulare pentru mai multe generații. Noi trebuie doar să continuăm ce am început deja și să ne ținem bine de treabă, consecvența este esențială.

Pentru început: Stop CO2.ro