Pînă de curînd numele lui Adrian Sobaru nu-mi spunea absolut nimic, şi am continuat să-l ignor chiar şi după gestul lui din parlament... cel puţin o vreme. Dar nu pot să nu observ că unii încearcă să-l transforme într-un simbol al românilor, al societăţii noastre în general. Nu este primul caz, este doar unul dintr-o serie... unul dintre cazurile cele mai recente este cel al profesoarei care a protestat făcînd greva foamei. Nu mai ţin minte numele ei, ceea ce este absolut normal... nu prea reţin numele rataţilor. Sînt absolut sigur că peste cîteva săptămîni, după ce povestea cameramanului de la TVR se va stinge cînd îi va lua loc o poveste mai fierbinte, dacă mă va întreba cineva despre "Adrian Sobaru" o să mă stresez destul de mult ca să-mi amintesc cine este personajul ăsta.

Da, personaj. Pentru că nu îl pot considera o persoană normală, demnă de respect, după un gest ca acela care l-a făcut cunoscut la nivel mondial... aşa cum nu o pot considera demnă de respect pe profesoara care a făcut greva foamei.

România lui Adrian Sobaru nu este şi România mea. România lui Sobaru este ţara învinşilor, ţara celor care preferă să facă gesturi autodistructive, a acelora care au renunţat să mai lupte, asta dacă au ştiut vreodată să facă aşa ceva. Iar eu nu trăiesc printre asemenea oameni. Culmea este că unii îi vor să facă reprezentativi, ba mai mult: vor să îi transforme în formatori de opinie. Ştiţi ce este un formator de opinie? Cineva a cărui opinie este preluată de foarte multe persoane care îl aprobă şi, în timă, ajung să gîndească ca şi el (ea). Dar, din punctul meu de vedere, succesul încercărilor respective ne-ar transforma din învinşi în rataţi compleţi... cel puţin pentru o vreme... doar pînă cînd tendinţele autodistructive pe care mass-media şi politicienii noştri vor fi atît de puternice încît ne vor transforma într-un popor de sinucigaşi. Am preferat să încadrez articolul ăsta la Absurdistanul românesc pentru că este absurd, dar este o tendinţă reală din civilizaţia mioritică.

Sînteţi de acord sau nu cu ei, e treaba voastră... vă doresc o sinucidere cît mai plăcută. Sînteţi de acord cu mine sau nu, tot treaba voastră este. Dar eu mă aştept la ceva de la voi: să acţionaţi, să faceţi ceva concret şi constructiv pentru un viitor mai bun. Adică  ceva mai mult decît simpla reacţie la factorii externi, ceva mai mult decît simpla reacţie la manipularea din jurul vostru. E mai uşor să vă sinucideţi decît să îi înfruntaţi pe cei care încearcă să vă controleze, dar este ţine de fiecare să facă acelaşi lucru. Nedaptaţii mor primii... nu e plăcut, dar asta este viaţa.